Dr Rod London 05 06 2010 10:58:16 Dan Dungaciu: Poţi scoate RM din URSS, dar cum scoţi URSS din RM? Scris de Dan Dungaciu Sâmbătă, 05 Iunie 2010 09:16 „Foamea ne apropie în mod obiectiv de scopul nostru final... Foametea distruge, de asemenea, credinţa nu numai în ţar, ci chiar şi în Dumnezeu" (Lenin) Raportul şi recomandările Comisiei pentru investigarea regimului totalitar comunist din RM - numită şi „Comisia Ghimpu" - au stârnit speculaţii şi discuţii intense la Chişinău. Şi, pe bună dreptate. Dar ceva lipseşte, totuşi. Dezbaterea este preponderent politică, la fel şi grila de lectură aplicată simbolisticii comuniste. Şi asta nu e suficient în RM. Pentru că aici, spre deosebire de multe alte spaţii ale fostului lagăr comunist, dezbaterea despre comunism şi moştenirea lui nu poate fi epuizată doar la acest nivel. Observaţia cea mai importantă care trebuie făcută în raport cu statutul „comunismului" în RM e că PCRM a fost şi a rămas cel mai mare partid din republică, indiferent că, pe parcursul a peste un deceniu, şi-a schimbat de câteva ori programul politic. De la „uniunea Rusia-Belarus" la „integrarea europeană", de la „trăiască Lenin" la „trăiască RM". O bună parte din populaţie votează „secera şi ciocanul" indiferent de ce spun sau fac promotorii acestor simboluri. Persistenţa nostalgiei în stânga Prutului face din RM un caz aproape unic. Niciunde în fostul lagăr sovietic această atitudine nu e atât de pronunţată, niciunde aderenţa la însemnele comunismului nu a fost atât de consistentă. Nici măcar în Rusia nu a fost şi nu e votat atât de masiv un partid ce are ca simbolistică secera şi ciocanul. Parafrazând o faimoasă vorbă americană: este uşor să scoţi RM din URSS, dar e mai greu să scoţi URSS-ul din RM. Observaţia aceasta electorală aduce în discuţie o altă chestiune. Dacă mesajul politic contează mai puţin decât simbolistica, problema moştenirii comuniste şi a ieşirii din URSS se pune în alt registru. În alte state din fosta URSS sau din fostul lagăr comunist, inclusiv România, problema comunismului a fost şi este înainte de toate o chestiune politică. Adversarul era etichetat drept „comunist" din raţiuni politice, pentru a deveni blamat în societate, chiar dacă partidul sau candidatul în cauză nu se identificau nici măcar simbolic ca atare. În RM, după re-legalizarea din 7 septembrie 1993, partidul cel mai mare a devenit nu cel care a fugit de comunism şi simbolurile lui, ci acela care s-a refugiat protector sub sigla secerii şi a ciocanului, asigurându-şi astfel succesul electoral, indiferent de mesaj. De ce s-a întâmplat asta? Ca să înţelegem aceste lucruri, trebuie să răspundem la o întrebare esenţială: ce s-a întâmplat cu această populaţie în timpul regimului sovietic? Din această perspectivă, Raportul comisiei pentru investigarea regimului totalitar comunist din RM devine un instrument de lucru esenţial. Nu e vorba aici doar despre aplicaţiile politice ale masivului document (circa 1000 de pagini), ci despre un inventar judicios al efectelor unui regim totalitar care nu s-a mărginit în niciun caz să acţioneze doar la nivel politic. Pentru a înţelege semnificaţiile şi particularităţile Basarabiei confruntată cu comunismul, trebuie să aşezăm acest caz pe ecranul mai larg al URSS şi să pornim de la o ipoteză esenţială. Experienţa post-sovietitcă a arătat că rezistenţa la comunism a populaţiilor ocupate a fost direct proporţională cu nivelul de conştiinţă naţională a respectivelor populaţii. Cu cât ştiai mai bine cine eşti, cu atât înţelegeai mai bine cum te afectează regimul de ocupaţie şi cu atât mai puternice deveneau reacţiile sau instrumentele de rezistenţă. Această observaţie este crucială, pentru că proiectul comunist nu a fost în niciun caz numai unul politic sau economic, ci şi un proiect identitar, iar în stânga Prutului - la fel ca şi în dreapta lui - acest proiect a devenit evident de la început. Diferenţele dintre cele două maluri ţin însă nu doar de nivelul de agresivitate identitară a ocupantului - incomparabil mai mare în stânga Prutului -, dar şi de nivelul de conştiinţă identitară a populaţiilor (mai precar, istoric vorbind, acolo). La care se adaugă acţiunea sistematică a ocupantului sovietic din Basarabia de a extermina tocmai purtătorii cei mai competenţi de conştiinţă identitară. Chiar dacă cifrele nu coincid de fiecare dată - şi aici Raportul comisiei trebuie să aducă lumină şi clarificări -, primele acţiuni de deznaţionalizare nu au avut nimic întâmplător. Dincolo de românii care s-au refugiat în dreapta Prutului - şi care au slăbit şi ei consistenţa identitară a regiunii -, selecţia celor deportaţi sau ucişi de sovietici nu a fost deloc întâmplătoare. Eşantionul nu a fost deloc unul aleatoriu, iar cei exterminaţi nu erau selectaţi la întâmplare, statistic, ci în funcţie de câteva trăsături esenţiale - erau liderii comunităţii, inclusiv identitar, respectiv era care aveau capacitatea de a perpetua şi în perioada sovietică o zestre naţională nu întru totul asimilată de o populaţie care nu avusese timp să răspundă complet la întrebarea „Cine suntem noi?". Deznaţionalizarea ţaristă, intervalul relativ scurt petrecut în România Mare, asasinatele sau deportările bine ţintite pentru a elimina purtătorii de conştiinţă etnică, la care se adaugă refugierile masive în România, au lăsat populaţia din stânga Prutului prost înarmată în faţa unui ocupant care năzuia să modifice inclusiv nivelul cel mai profund al conştiinţei celor pe care îi ocupase: nivelul identitar-existenţial. Ieşirea din URSS a populaţiilor ocupate trebuie deci evaluată şi prin grila nivelului de conştiinţă naţională iniţială. În Rusia, de pildă, ieşirea din URSS s-a făcut relativ uşor la nivel identitar, pentru că simbolistica sovietică a fost rapid surclasată de cea naţională şi naţionalistă (în varianta imperială rusă). Populaţia nu votează secera şi ciocanul pentru că identitatea rusească a prevalat şi şi-a găsit debuşeul în „putinism" şi tot ceea ce înseamnă acesta. În esenţă, ruşii au intrat în URSS ca ruşi şi au ieşit tot aşa. În cazul RM situaţia e mai complexă. O observaţie a reputatului Valentin Mândâcanu, după care „Fără interbelicul românesc, RM ar fi astăzi o Transnistrie mai extinsă", este perfect justă. Şi din interbelicul românesc şi-a extras rădăcinile reconquista culturală a basarabenilor în perioada postbelică (limbă, alfabet, Eminescu). Dar aceasta nu e toată povestea ieşirii din comunism a unei populaţii care nu a ştiut foarte bine de ce a intrat acolo. Rusificarea rapidă a numelor şi adoptarea stilului rusesc, accentul foarte bun în limba rusă etc. sunt lucruri care pot fi explicate şi prin apartenenţa la URSS, dar trebuie adăugată şi consistenţa identitară neîmplinită a regiunii la intrarea în comunism. În URSS a intrat Basarabia şi a ieşit... R. Moldova! Cu următoarea precizare obligatorie: basarabenii nici măcar nu au ieşit „moldoveni" din confruntarea cu URSS. La nivelul simbolisticii, mulţi dintre ei au ieşit... „sovietici"! Şi tocmai votul masiv pentru secera şi ciocanul constituie eşecul major al „moldovenismului" - până şi astăzi, ideologia „moldovenismului" are nevoie de protecţia secerii şi a ciocanului comunist pentru a fi propagată în mase. În concluzie, lupta cu ideologia comunistă şi - mai ales! - simbolistica ei trebuie făcută urgent, dar având conştiinţa clară că această luptă presupune măsuri la nivelul complexităţii problemei.